Aducem în atenția practicienilor și o soluție absolut necesară, soluționată într-o manieră logică, adoptată de Judecătoria Vatra Dornei (Hotărârea nr. 241/2020 din 10.04.2020)[1], cu privire la exercitarea dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul minor pe durata stării de urgență, instituite prin Decretul nr. 195/2020.[2]
În speța supusă analizei, părțile (părinții) au deja reglementat în program de relații personale printr-un titlu executoriu –acord notarial, dar care nu funcționează.
Deși acest program nu este suspendat de drept, nici prin efectul Decretului nr. 195/2020 ce a instituit starea de urgență și nici prin efectul Ordonanțelor militare recent adoptate, părintele rezident a apreciat că poate fi invocată o eventuală limitare a legăturilor personale dintre minoră și reclamant pe motivul pandemiei de COVID-19.
În măsura în care legiuitorul ar fi dorit suspendarea efectelor unor acte juridice sau titluri executorii, ar fi făcut mențiunile necesare în mod expres.
Cum dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul nu a fost restricționat prin intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, situația prevăzută de art. 1 lit d) (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces ai unui membru de familie) acoperind această ipoteză, programul de relații perosnale stabilit prin hotărâre judecătorească sau acord notarial, se poate executa în continuare, inclusiv cu preluarea minorului de la domiciliul său.
Am suținut opinia juridică, potrivit căreia în contextul pandemiei de COVID-19 și a restrângerii liberei circulații a persoanelor prin regulile instituite de Ordonanța Militară nr. 3[3], nu putem considera că se subînțelege că programului de vizitare poate fi nerespectat, iar părintele la care minorul își are domicliul poate refuza predarea minorului către celălalt părinte. [4]
Se impune a se constata importanța cooperării dintre părinți, iar pentru a evita folosirea ulterioară de către părintele nerezident, în cadrul unor acțiuni în justiție, a argumentului opoziției nejustificate în această perioadă, este recomandată identificarea unor soluții alternative care să permită cel puțin comunicarea acestuia cu minorul.
Buna credință a ambilor părinți trebuie să prevaleze și să fie în strânsă legătură cu interesul minorului, dar în condițiile speței noastre, a refuzului părintelui rezident de a respecta dreptul părintelui nerezident de a avea relații personale cu minorul, a fost necesară promovarea unei Ordonanțe președințiale în vederea adaptării exercitării dreptului părintelui nerezident de a avea relații părintești cu fiica sa, în contextul stării de urgență.
Redăm pe scurt dispozitivul Hotărârii nr. 241/2020 din 10.04.2020 a Judecătoriei Vatra Dornei:
Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, invocată de către pârâtă. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială, aşa cum a fost aceasta precizată, formulată de reclamantul…, …, în contradictoriu cu pârâta….
Stabileşte modalitatea de exercitare a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora ….., … din căsătoria părţilor, în următoarea modalitate:
Pe durata stării de urgenţă decretată la nivel naţional de Preşedintele României:
– în zilele de luni, marţi, joi, vineri, duminică, în intervalul orar 18,30 – 19, prin efectuarea de apeluri telefonice şi video, prin mijloace de comunicare la distanţă (prin aplicaţiile de video chat Skype sau WhatsApp);
– în zilele de miercuri, între orele 18 – 20, când reclamantul va lua minora de la domiciliul mamei la ora 18 şi o va aduce la domiciliul mamei la ora 20, cu obligaţia reclamantului de a asigura minorei toate mijloacele de protecţie sanitară împotriva răspândirii SARS – CoV – 2;
– în zilele de sâmbătă, între orele 10 – 12, când reclamantul va lua minora de la domiciliul mamei la ora 10 şi o va aduce la domiciliul mamei la ora 12, cu obligaţia reclamantului de a asigura minorei toate mijloacele de protecţie sanitară împotriva răspândirii SARS – CoV – 2;
După încetarea stării de urgenţă decretată la nivel naţional de Preşedintele României şi până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului 56/334/2020:
– în zilele de luni, miercuri, vineri, între orele 18 – 20, când reclamantul va lua minora de la domiciliul mamei la ora 18 şi o va aduce la domiciliul mamei la ora 20;
– în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10 – 12, când reclamantul va lua minora de la domiciliul mamei la ora 10 şi o va aduce la domiciliul mamei la ora 12;
– în zilele de marţi şi joi, în intervalul orar 18.30 – 19.00 prin efectuarea de apeluri telefonice şi video, prin mijloace de comunicare la distanţă (prin aplicaţiile de video chat Skype sau WhatsApp);
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Executorie. Cu apel în 5 zile de la pronunţare. Apelul se va înregistra la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la 10.04.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Prezenta soluție a Judecătoriei Vatra Dornei este absolut decisivă în reglementarea, urmând șirul unor alte soluții de actualitate, așa cum au fost identificate în articolul excelent al Av. Flavia Barbur, Exercitarea dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul minor pe durata stării de urgență și a pandemiei de Coronavirus (disponibil aici).
Astfel, se reține printr-o hotărâre recentă a Judecătoriei Gherla, (Sentința civilă nr. 221 din 27.03.2020 )[5], prin care a fost stabilit un astfel de program gradual, cu mențiunea că unul dintre părinți locuiește în Gherla, iar celălalt în Cluj-Napoca.
Stabileşte următorul program gradual de legături personale al reclamantului cu minora, după cum urmează:
I. Până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea legături personale cu minora, prin efectuarea zilnic de apeluri telefonice şi video, prin mijloace de comunicare la distanţă, cu asistenţa mamei, pentru a se evita deplasarea minorei între domiciliile părinţilor.
II. După încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020, reclamantul va avea următorul program de legături personale cu minora, acesta având posibilitatea de a lua minora de la domiciliul mamei si obligatia de a o înapoia la sfârsitul programului, după cum urmează: A. câte un weekend alternativ (un sfârşit de săptămână la mama, iar următorul sfârsit de săptămână la tata) începând cu ziua de vineri după terminarea programului de la grădinită al minorei, de la ora 17:00 până duminică la ora 17:00. B. În perioadele de vacantă ale minorei: a) în timpul vacantei de vară fiecare părinte va petrece cu minora jumătate din fiecare vacantă, în functie de programul minorei b) în timpul vacantei de iarnă, mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât în fiecare an minora să fie de Crăciun la un părinte, iar de Anul Nou la celălalt părinte. Părţile vor împărţi vacanta de iarnă astfel încât minora să petreacă timp egal cu părinţii, cu exceptia Crăciunului si Anului Nou care va fi petrecută alternativ. c) în timpul vacantei de primăvară, tatăl va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii impari, iar mama va petrece timp cu minora în prima jumătate din vacantă în anii pari, astfel încât minora îsi va petrece sărbătorile de Paste alternativ în fiecare an cu alt părinte. d) pentru restul vacantelor, jumătate vor fi petrecute cu fiecare părinte.
Soluționarea urgentă a Ordonanței președințiale având ca obiect – măsuri provizorii privind exercitarea dreptului părintelui nerezident de a avea legături personale cu copilul minor – justificând instrumentele juridice aflate la îndemâna instanței și a părților, stipulate de dispozițiile art. 42 alin. (1) din Anexa nr. l la Decretul nr. 195/2020, cu trimitere la Hotărârea nr. 417 din 24 martie 2020 a CSM:
(1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.
(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.
(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgență, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Potrivit Hotărârii nr. 417 din 24 martie 2020 a CSM, emise în aplicarea prevederilor art. 3 şi art. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Anexa nr. l la Decret:
Art 1 – (1) Pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, activitatea de Judecată a instanţelor în materie nonpenală vizează judecarea, în fond sau în căile de atac. a următoarelor cauze. în funcţie de competenţa acestora: i) judecătoriile: – ordonanţa preşedinţială;
În speța noastră, în soluționarea ordonanței președințiale, am argumentat că judecătorul nu are obligația să administreze toate probele necesare soluționării fondului acțiunii(!), respectiv martori sau anchete sociale.
Instanța trebuie să aibă în vedere Urgența soluționării cererii: condiție care justifică utilizarea procedurii în chestiune, caracterizată printr-o procedura de judecată mai sumară, fără administrarea probelor necesare pentru soluționarea fondului cauzei.
Datorită faptului ca ordonanța presupune urgență și adoptarea unor măsuri vremelnice, instanța nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru ca totuși soluția să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparența dreptului, să pipăie fondul, ceea ce rezultă din Convenția încheiată în procedura divorțului cu referire la copiii minori.
Dincolo de orgoliul părinților, rolul instanței în stabilirea unor măsuri vremelnice pe calea ordonanței președințiale, are obligația să aibă în vedere exclusiv interesul superior al minorului, mai ales în stabilirea dreptului acestuia de a avea relații părintești cu ambii părinți, în egală măsură.
Potrivit disp. art. 403 C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.
Potrivit Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii (2006), s-a înlocuit noţiunea de „drept de vizită privind copiii” cu noţiunea mai cuprinzătoare de „relaţii personale privind copiii”, s-a recunoscut nevoia copiilor de a întreţine relaţii personale nu numai cu cei doi părinţi, ci şi cu alte persoane semnificative pentru copii.
Principiile Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii (2006), – au fost transpuse în Legea 272/2004.
Am reamintim că modalităţile de exercitare a dreptului la legături personale, conform art. 18 din din Legea 272/2004, sunt:
1. Întâlniri – drept de acces;
2. Vizitarea copilului la domiciliul acestuia – drept de vizită;
3. Găzduirea copilului, pe perioadă determinată – drept de găzduire;
4. Corespondența ori altă formă de comunicare cu copilul – drept de corespondenţă;
5. Transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de menţine relaţii personale cu copilul – dreptul copilului de a fi informat despre persoanele semnificative din viaţa sa;
6. Transmiterea de informaţii referitoare la copil de către părintele rezident către părintele nerezident – dreptul de acces la informaţiile personale ale minorului.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu:
– Părinţii
– Rudele
– Alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii, surorile sau alte persoane semnificative pentru copil.
Alin. 4 prevede că în caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
În conformitate cu disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 272/2002, relațiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.
Programul/Planul de relaţii personale, reconfigurat, trebuie să fie clar, sensibil şi structurat în beneficiul copiilor, nu al părinţilor.
Instanţa de tutelă a analizat, în vederea reconfigurării programului de relaţii Criteriile de stabilire a programului de relaţii personale în caz de neînţelegere între părinţi, potrivit art. 17 alin. 4 Legea nr. 272/2002 – instanţa va stabili un program în funcţie de:
– Vârsta copilului (stadiu de dezvoltare);
– Nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia;
– Intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte;
– Comportamentul acestuia din urmă;
Instanța poate aplica şi pentru stabilirea programului cu alte persoane semnificative pentru copil.
Respectiv alte aspecte relevante în fiecare caz în parte:
– opinia copilului;
– nevoi de adaptare ale copilului, felul în care copiii fac faţă separării şi divorţului;
– circumstanţele ambilor părinţi, ale rudelor, alte persoane semnificative pentru copil;
– locuinţa fiecărui părinte, distanţa dintre acestea şi/sau unitatea unde învaţă copilul, locuinţa rudelor;
– nevoia pentru activităţi sau îngrijire după programul şcolar;
– mijloace de transport, orarul de muncă al fiecărui părinte
Instanţa a trebuit să aibă în vedere nevoia copiilor de contact regulat, semnificativ şi continuu cu ambii părinţi, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate şi structură – deşi cu o oarecare flexibilitate.
Am susținut reperele perceperii timpului la copii:
Regula simplă – un copil nu ar trebui separat de unul dintre părinţii săi pentru mai multe zile decât vârsta sa în ani (de ex. maxim 2 zile pentru un copil de 2 ani, o săptămână pentru un copil de 7 ani);
Pentru un copil de un an durata unei zile este percepută ca durata unei luni pentru un adult de 30 de ani;
Cele mai recente studii arată că găzduirea copilului mic (0-3 ani) peste noapte la tatăl său nu-i produce traume de separare faţă de mamă, ci are doar beneficii.
Cu cât vârsta copilului este mai fragedă, cu atât mai mare este nevoia unui contact frecvent cu ambii părinţi, în special cu părintele mai puţin disponibil, durata fiind mai puţin importantă.
Cunoaşterea părinţilor trebuie să fie reîmprospătată frecvent pentru a menţine familiară imaginea acelui părinte şi pentru a continua legătura psihică.
Am susținut reperele perceperii timpului la copii de peste 3 ani, ca în speța noastră.
– Pe măsură ce copiii trec de vârsta preşcolară – durata devine mai importantă decât frecvenţa;
– De la vârsta de 3 ani – intervalul vizitelor şi includerea unor nopţi petrecute la un părinte devin aspecte mai importante;
– Durata mai lungă a unei vizite ajută la promovarea unui sentiment de securitate şi stabilitate alături de ambii părinţi;
– Vizitele foarte scurte – induc dezechilibru în viaţa copiilor pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă.
Părinţii nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu bunicii.
– Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceştia;
– Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul;
Interesul superior al copilului reclamă ca acesta să crească înconjurat de dragostea, grija şi afecţiunea ambilor părinţi, chiar dacă aceştia au decis să se despartă. Părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic trebuie să aibă un drept de interacţiune cu copilul rezonabil, constant şi frecvent.
La alegerea modalităţii concrete de exercitare a dreptului de relaţii părinteşti, instanţa a ținut seama de interesul superior al copilului, dar şi de necesitatea ca părintele necustodian să-l poată vedea pe minor cât mai mult timp posibil şi să menţină personal şi nestingherit legăturile cu el, pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, dezvoltarea fizică şi morală şi pentru a se putea realiza o apropiere sufletească normală şi necenzurabilă între copil şi părinte, fără ca aceasta să interfereze cu activităţile normale ale copilului sau cu relaţia cu celălalt părinte şi fără să afecteze sentimentul de stabilitate emoţională al copilului.
Dată fiind egalitatea în drepturi a părinţilor şi situaţia actuală, respectiv distanţa mare dintre mine şi copil, având în vedere interesul copilului de a păstra legături cu ambii părinţi şi dorinţa mea reală de a fi un punct de sprijin în viaţa copilului, consider că programul propus de mine poate fi încuviinţat de instanţă.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, creată în aplicarea art. 8 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din momentul şi datorită înseşi împrejurării naşterii copilului, între părinţi şi copil există o legătură constitutivă de viaţă de familie pe care evenimentele ulterioare nu o pot distruge decât în circumstanţe excepţionale (a se vedea Cauza Berrehab contra Olandei), legătură personală care reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile care împiedică aceste relaţii reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa familială (a se vedea Cauza Johansen contra Norvegiei).
Concluzionând, în contextul actual al prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, cel puțin până la 16 mai 2020, apreciem că s-a cristalizat o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată confruntate și cu alte cereri de acest fel, putându-se invoca și acest precedent judiciar, fără a avea în considerare eventuale limitări ale dreptului părintelui nerezident de a avea relații personale cu minorul, justificat de o temere generic, dar nerezonabilă, dată de faptul că unul dintre cei doi ar putea lua virusul și l-ar transmite copilului.
Sursa: https://www.juridice.ro/